CSO Voluntari păstrează Cupa României la baschet masculin, după ce a învins în finală SCMU Craiova, chiar în Bănie

CSO Voluntari păstrează Cupa României la baschet masculin, după ce a învins în finală SCMU Craiova, chiar în Bănie
  • Publicat:

Mult zgomot pentru nimic în Bănie, cu prilejul finalei Cupei României la baschet masculin, fiindcă echipa gazdă, SCMU Craiova nu s-a ridicat nicio clipă la nivelul evenimentului organizat de club şi cu atât mai puţin la înălţimea atmosferei creată de fanii olteni în Sala Polivalentă. CSO Voluntari, deţinătoarea trofeului, a condus de la început până la final ostilităţile în fieful rivalei, impunându-se cu 89-75, pe sferturi: 24-15, 21-23, 17-16, 27-21.

În zadar au aşteptat entuziaştii suporteri craioveni un „ajutor” din partea echipei antrenată de Michalis Kakiouzis, fiindcă nici grecul n-a avut reacţie pe bancă, nici americanii şi românii din teren n-au făcut faţă rivalilor, care nu s-au aflat nici ei într-o zi de graţie. Craiova s-a concentrat pe anihilarea lui Vlad Moldoveanu, în timp ce oaspeţii l-au blocat pe Michael Qualls, coşgheterul Ligii Naţionale Masculine de Baschet. S-a vrut o dispută tactică, dar a fost un meci în care au abundat erorile, ratările, spre dezamăgirea publicului, în condiţiile în care evenimentul a fost sold-out imediat după deschiderea caselor de bilete.

Marcu Badiu – MVP, vedetele Qualls şi Moldoveanu, în zi neagră

În condiţiile în care starul Vlad Moldoveanu n-a ieşit la rampă, ceilalţi jucători autohtoni pe care a mizat Voluntariul, Macu Badiu şi Roland Torok au făcut un joc excelent, primul fiind şi cel mai bun marcator al finalei, cu 19 puncte, fiind declarat MVP, ca şi acum un an, chiar dacă Gotcher şi Thompson au avut indicii cei mai ridicaţi din tabăra câştigătorilor.

De la gazde a dezamăgit crunt liderul Michaels Qualls (0 din 5 de la 3 puncte, 5 din 10 de la 2 puncte), o prestaţie decentă având Gavriloaia, Wyatt şi Hawley. Procentajul aruncărilor din afara semicercului a fost însă groaznic pentru alb-albaştri, numai 6 aruncări din 33 fiind transformate.  De un deceniu, de când s-a inaugurat noua Polivalentă, echipa de baschet a Craiovei nu a avut o prestaţie atât de modestă în faţa propriilor suporteri, fiind probabil şi copleşită de importanţa evenimentului, această finală fiind cea mai bună performanţă a baschetului din Bănie.

De partea cealaltă, CSO Voluntari câştigă Cupa României pentru al doilea an consecutiv, în Final Four-ul de la Craiova eliminând în semifinale favorita competiţiei, U BT Cluj Napoca, liderul neînvins al Ligii Naţionale, care face un sezon excelent şi în Champions League.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×